Mai vine un „închizător”

Redactor:
Alex Iovan
Mai vine un
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bănățenii mai au nevoie de un mijlocaș defensiv în returul campionatului, pentru a suplini viitoarele indisponibilități ale lui Alexa sau Borbely.

Căpitanul Timișoarei are la mijlocul campionatului opt avertismente, ceea ce înseamnă că de acum încolo va fi suspendat câte o etapă pentru fiecare cartonaș galben primit. Borbely a acumulat și el patru avertismente, ceea ce înseamnă că în prima rundă din 2009 nu are drept de joc, iar suspendările s-ar putea înmulți, deoarece data viitoare va sta la trei „galbene” primite, apoi la două și la câte unul. Situația l-a alarmat pe Marian Iancu, iar patronul lui Poli a spus că mai este nevoie de un jucător pe acel post. „Nu putem să riscăm din cauza suspendărilor”, a precizat bossul de pe Bega. Acesta spera să dea chiar lovitura prin aducerea lui Romeu dos Santos, un jucător de 23 de ani aflat la final de contract cu Fluminense, dar cu 118 prezențe în prima divizie din Brazilia.

Chiar dacă sunt șanse mici ca brazilianul să accepte oferta, Iancu este mai departe determinat să aducă la Timișoara încă un închizător. „Pe lângă Romeu mai este un român pe care l-am ofertat. Iar venirea unuia elimină oferta pentru celălalt”, a spus el. Un mijlocaș care ar putea veni pe Bega este Alexandru Bourceanu de la Oțelul Galați, jucător de 23 de ani ce a debutat chiar în acest sezon în Liga I și a atras atenția mai multor echipe din România. Alte variante ar fi Emil Dică de la Rapid, cu care au mai fost discuții în trecut, și Adrian Ropotan de la Dinamo, căzut în dizgrația conducerii bucureștene.

"E greu să-l luăm pe Romeu. Am și mărit oferta inițială, dar tot nu am primit vreun răspuns pozitiv" – Marian Iiancu, președinte Poli Timișoara

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial
Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×